Familia lui Cornel Penescu, fostul patron al FC Argeş a ajuns la sapă de lemn, după ce a pierdut toată averea de 170 de milioane de euro în numai şapte ani!
Cornel Penescu a devenit acţionarul majoritar al lui FC Argeş la finalul sezonului 2005-2006 şi avea, la momentul respectiv, o avere de 170 de milioane de euro.
Împreună cu fratele său, fostul patron al grupării din Trivale deţinea grupul PIC, un lanţ de hypermarketuri răspândite în toată ţara, plus alte afaceri în diverse domenii: producţie, comerţ, distribuţie produse alimentare, servicii de taximetrie, transport marfă, construcţii şi mass-media. Primii bani câştigaţi de cei doi fraţi au provenit tot din comerţ. În 1991, au făcut primul pas în afaceri, când au început să vândă, timp de două săptămâni, sucuri şi ţigări pe o tarabă improvizată. S-au îmbogăţit rapid, iar Cornel Penescu era unul dintre cei mai bogaţi patroni din prima divizie. Mai mult, concura cu Gigi Becali şi chiar şi-a achiziţionat un Maybach în valoare de 400.000 de euro!
Vremurile când Cornel Penescu învârtea banii cu lopata au apus demult. Mai exact din 2009, când omul de afaceri a fost reţinut de procurorii DNA pentru dare de mită. La sfârşitul lui 2013, Tribunalul Prahova l-a condamnat pe fostul patron al lui FC Argeş la patru ani de închisoare cu executare după ce a fost găsit vinovat în celebrul dosar „Mită pentru arbitri”. Penescu a fost acuzat de procurori că împărţea bani negri pe bandă rulantă la arbitri, observatori şi oficiali FRF pentru a-şi asigura arbitraje favorabile, pentru a avea prioritate la distribuirea brigăzilor comode şi protecţie la vârful CCA. Una dintre interceptări conţinea amănunte de la o vizită făcută de unul dintre locotenenţii lui Penescu acasă la Corpodean pe 24 decembrie 2008, ocazie cu care, susţin procurorii, i-ar fi lăsat „centralului” 15.000 de dolari pentru a favoriza pe FC Argeş.
În prezent, Cornel Penescu își execută pedeapsa de 8 ani la Penitenciarul Mărgineni. De cealaltă parte, familia lui Penescu a ajuns într-o situaţie financiară fără precedent. Omul de afaceri şi-a pierdut toate afacerile, în frunte cu hypermarketurile PIC, care au falimentat. De asemenea, Maybach-ul a fost înapoiat de către Andrei, fiul fostului patron al lui FC Argeş, firmei de leasing pentru că nu îşi mai permitea să plătească rata. Mai mult, superbul Mercedes Mclaren SLR a fost ros de şoareci, deoarece nimeni nu l-a mai condus după ce Cornel Penescu a intrat la închisoare. În cele din urmă, şi acest bolid a fost înapoiat firmei de leasing. „Bine că am scăpat de el, că mai plăteam şi la ăsta 10.000 de euro rată”, spunea Andrei Penescu în urmă cu șase ani. Cel mai grav este faptul că fostul patron al lui FC Argeş a pierdut şi impunătoarea vilă pe care o deţinea în Piteşti. Familia lui Penescu a fost evacuată deoarece nu a mai putut să-şi plătească datoria către o bancă de unde obţinuse un împrumut de 12 milioane de lei. Banca a scos la licitaţie vila, care a fost achiziţionată pentru 1.300.000 de lei.