Învăţămîntul din Mioveni este în aceste zile în doliu! Profesorul Paul Mus­tață, fost director al Şcolii George Topîrceanu, din Mioveni, a încetat din viaţă, la vîrsta de 64 de ani, luni, la Spitalul Judeţean de Urgenţă Piteşti, în urma unui infarct. El va fi înmormîntat astăzi la Cîm­pu­lung. Paul Mustață s-a născut pe 18 februarie 1952 şi a fost viceprimar al oraşului Mioveni în perioada 1991 – 1996, consilier local între 1996 şi 2000, director al Şcolii George Topîrceanu, din Mioveni, între anii 2009 şi 2015, inspector şcolar general adjunct în anul 2009.

De asemenea, a fost membru al Comisiei Judeţene de arbitraj-Şah, vicepreşedinte şi secretar al Asociaţiei de Prietenie Mioveni – Landerneau (Franţa) şi preşedinte al Asociaţiei Sportive Şcolare „Millenium”.

Fiu al Argeşului şi Muscelului

În anul 2008 a fost numit Fiu al Argeşului şi Muscelului, iar în 2010 a primit o Diplomă de Excelenţă „pentru merite deosebite în activitatea desfăşurată în domeniul administraţiei locale şi pentru sporirea prestigiului adus oraşului Mioveni“. A fost un om foarte apreciat de elevi, profesori şi părinţi, dovadă stînd faptul că mulţi dintre elevii acestuia sînt astăzi dascăli, directori şi medici. Primarul din Mioveni, Ion Georgescu, îi aduce un ultim omagiu celui ce a fost profesorul Paul Mustaţă: „Am aflat cu mare durere de plecarea dintre noi a profesorului Paul Mustaţă, un gospodar desăvîrşit pentru instituţia în care a lucrat şi pe care cu onoare a condus-o. Profesorul Paul Mustață va rămîne mai departe alături de noi prin rezultatele, umane şi materiale ale muncii sale neobosite. Condoleanţe familiei îndurerate! Dumnezeu să îl odihnească!“.

Sursa: Curierul

LASA COMENTARIU