Alexandra Penescu, mezina fostului om de afaceri Cornel Penescu, nu vrea să iasă din tiparele familiei care, într-un fel sau altul, a avut de-a face cu legea. Ca şi fratele ei mai mare, Andrei, Alexandra a reuşit să încalce regulile Codului Rutier şi a fost sancţionată contravenţional de către poliţiştii de la Poliţia Rutieră Giurgiu. Deocamdată, tânăra se judecă cu reprezentanţii legii pentru sancţiunea primită. O metodă des întâlnită la copiii de bani gata, care vor să fenteze legea pentru ca o anumită perioadă să poată circula la volanul bolizilor de mii de euro cumpărate de ,,baci”. Andrei, fratele mai mare, este deja cunoscut de agenţii de la Rutieră, care l-au amendat de mai multe ori pentru diferite încălcări ale regulilor de circulaţie. Cornel Penescu, cu ani în urmă, când se bucura de libertate, a rămas şi el fără permisul de conducere după ce a fost surprins de radar cu 125 de km la oră prin localitate. Amenzile de circulaţie nu l-au ocolit nici pe fratele acestuia, Ilie, care a fost prins de poliţişti circulând cu peste 200 km la oră. Pare cumva normal ca şi Alexandra să aibă astfel de probleme cu legea, fiind doar în trendul familiei.