Inventatorul eleronului pentru Dacia a fost despăgubit, după ce a luptat în instanță pentru drepturile sale timp de 25 de ani. Inginerul piteştean Sandu Ion Romică a câştigat procesul privind drepturi de autor asupra eleronului Daciei 1310. În urma deciziei magistraților Înaltei Curți de Casație și Justiție, bărbatul a primit despăgubiri de aproape 1 milion de dolari.
Inginerul din Pitești a început lupta în instanță în 1991, la scurt timp după inventarea eleronului. Atunci, Sandu Ion Romică a cerut să fie despăgubit cu peste 120 de miliarde de lei vechi.
Inventatorul eleronului pentru Dacia are peste 75 de dosare în instanță
Magistrații Tribunalului Timiș au dat o sentință, în 1998, prin care obliga Automobile Dacia să-i plătească lui Sandu Ion Romică echivalentul a 15 milioane de dolari. Mai apoi, procesul s-a mutat la Înalta Curte de Casație și Justiție, iar inginerul a cerut executarea silită a uzinei.
În 2004, Guvernul a dat însă o ordonanță prin care a stabilit că Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului răspunde pentru pretențiile financiare împotriva societăților privatizate, cum a fost și cazul Automobile Dacia care a fost privazitată în 1999.
Inginerul Sandu Ion Romică a cerut în instanță despăgubiri în valoare de 31 de milioane de euro. În schimb, Guvernul a reușit să blocheze procedura de executare silită și a obținut rejudecarea litigiului.
Ce este eleronul
Eleronul inventat de Sandu Ion Romică pentru automobilele Dacia este un dispozitiv aerodinamic a cărui funcție este de a îmbunități aderența unui vehicul. Potrivit unei expertize realizate pe durata judecatei, economia realizată cu invenţia lui Sandu era de 41 de dolari pe fiecare dintre cele 700.000 de autoturisme produse în perioada 1998- 2004.
Magistraţii Curţii Supreme au menţinut soluţia din februarie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, prin care inginerul piteștean este îndreptățit să primească despăgubiri, în valoare de 941.319 de dolari.
(sursa: Libertatea)