Poliţiştii şi procurorii D.I.I.C.O.T – Biroul Teritorial Dâmboviţa au ridicat peste 236.000 de ţigarete, 987 de litri de alcool, 187.559 de lei şi peste 15.000 de euro în urma a 19 percheziţii domiciliare efectuate ieri, în judeţele Dâmboviţa, Argeş şi Suceava, la persoane bănuite de contrabandă.
“Ieri, 22 februarie, poliţiştii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dâmboviţa şi procurorii D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Dâmboviţa, cu suportul de specialitate al Direcţiei Operaţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române au realizat prinderea în flagrant a unui bărbat, urmată de 19 percheziţii domiciliare la persoane bănuite de contrabandă. La activităţi au participat şi poliţişti ai Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Dâmboviţa şi de la inspectoratele de poliţie judeţene Argeş şi Suceava”, se arată într-un comunicat al IPJ Dâmboviţa.
În urma percheziţiilor, au fost ridicate 11.834 de pachete de ţigarete, 987 de litri de alcool, o instalaţie artizanală pentru fabricarea alcoolului, 187.559 de lei, 15.690 de euro, un autoturism, 24 de telefoane mobile, un laptop, un pistol de autoapărare deţinut ilegal şi 66 de cartuşe.
Din datele şi probele administrate în cauză, rezultă că în perioada 2016 – 2017 bănuiţii ar fi desfăşurat activităţi ilegale cu ţigarete de contrabandă.
De asemenea, faţă de 8 dintre cele 20 de persoane bănuite de săvârşirea faptelor s-a dispus măsura reţinerii pentru 24 de ore, urmând a fi prezentaţi instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă.
În cauză sunt continuate cercetările sub aspectul comiterii infracţiunilor de contrabandă, constituire a unui grup infracţional organizat şi nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor.