Atentie! Informatiile si imaginile de mai jos va pot afecta emotional!
“Inmormantarile ceresti” – jhator – sunt practici funerare comune in Tibet, China, Mongolia, ce presupun abandonarea cadavrelor umane pe varfurile celor mai inalti munti, pentru a se descompune si a fi apoi sfasiate si devorate de pasari (vulturi in special). Ritualul face parte dintr-o mai veche credinta budista – Vajrayana – ce vorbeste despre transmigrarea spiritelor. Potrivit acesteia, corpul uman este doar un lacas al sufletului ce nu necesita conservare dupa moarte, astfel ca pasarile il pot manca sau poate fi lasat liber sa se descompuna. Scopul unei astfel de inmormantari este unul pe cat se poate de practic: eliminarea ramasitelor umane intr-un mod cat se poate de generos, oferind hrana pasarilor.
Istoria acestei traditii dateaza de aproape 11.500 de ani si pare sa aiba chiar si un scop economic: pentru ca Tibetul este destul de sarac in vegetatie si copaci, incinerarea cadavrelor (modalitate cel mai adesea utilizata in budism) ar fi aproape imposibil de realizat. Obiceiul se pare ca a fost puternic influentat de practicile tantrice tibetane. Cadavrul este sectionat in acord cu instructiuni specifice ale unui preot si lasatprada pasarilor carnivore.
Si desi aceasta practica a fost initial privita ca o superstitie primitiva si interzisa prin lege de statul mongol si China, intre 1960 si 1980, chiar si in perioada contemporana exista zone rurale in care inmormantarile ceresti sunt ritualuri obisnuite. In ultimii ani chiar au primit o protectie legislativa speciala din partea statului. Cu toate acestea, ritualul devine din ce in ce mai putin utilizat, atat din cauza interdictiei organizarii lui in apropiere de orase, cat si din cauza ca vulturii – si ei pe cale de disparitie – reactioneaza negativ in fata cadavrelor asupra carora medicina moderna si-a pus amprenta. In plus, tibetanii sustin ca yakul care transporta cadavrele ar trebui eliberat, si nu tratat ca animal domestic, astfel ca intregul ritual ar fi chiar mai scump decat incinerarea.
Jhator – scop si insemnatate
In credinta budista, inmormantarile ceresti si incinerarile sunt invataminte asupra efemeritatii existentei umane, a vietii. Jhator este considerat un act de generozitate din partea celui decedat, care se ofera pe sine drept hrana altor vietuitoare. Astfel de virtuti, precum generozitatea si compasiunea, sunt de esenta in budism.
A existat in trecut chiar si conceptia potrivit careia, prin acest ritual, se creaza o uniune intre cel decedat si cer, adica spatial sacru. La inmormantare pot participa doar cei care l-au cunoscut pe defunct.
Jhator – ritual si realizare
Inmormantarea are loc cel mai adesea la apus, in locatii specific din Tibet, pe o piatra plata, mare, folosita doar in acest scop. Rudele si cunostintele celui decedat pot fi prezenti la inmormantare, insa intr-o zona cu vizibilitate redusa. Inainte de inmormantarea propriu-zisa, calugarii canta mantra, iar cadavrul este sectionat de un calugar sau un rogyapas (“despicator de corpuri”). Acesta din urma poate avea chiar o atitudine vesela, poate face glume, pentru a ajuta sufletul sa treaca mai usor din planul incert dintre viata si moarta catre existenta urmatoare.
Cadavrul sectionat este oferit in intregime vulturilor, pentru a se hrani. Uneori organele interne pot fi scoase, iar oasele taiate in mai multe bucati si oferite ciorilor si soimilor care asteapta ca vulturii sa-si termine “masa”… Se considera ca este de rau augur ca pasarile sa nu consume tot cadavrul.
Ritualul a reprezentat subiect de analiza pentru mai multe filme, documentare (Turnurile Secrete din Himalaya, 2008), carti chiar (Wolf Totem). Practica ramane, totusi, una dificil de inteles si de acceptat de cei straini credintelor budiste, traditiilor inradacinate de mii de ani si altor perceptii asupra vietii si a mortii.
