… eu nu mai am.
Instantaneu surprins in Gara de Nord de Octav Dragan.
Ma uit de minute bune la aceasta poza. fara a fi in stare sa articulez un cuvant.
Copilul acela isi iubeste neconditionat tatal. In ciuda faptului ca probabil doarme pe strada, ca este alcoolic si murdar. Dragostea de copil trece dincolo de asta.
Si totusi avem doua milioane de romani cu probleme cu alcoolul. DOUA milioane. Iar consumul de alcool s-a dublat fata de acum 10 ani.
In conditiile astea, doua milioane de parinti si 900 000 de copii traiesc la limita saraciei.
Pentru parintii cu probleme cu alcoolul, banii de alocatie sunt o mana cereasca. In loc sa ajunga la copii sub forma de alimente, rechizite, haine, ei ajung in bautura.
Revenind la poza: credeti ca alocatia copilului a ajuns la el sau in sticla din dreapta?
Cu cat se mareste alocatia, cu atat portia parintilor este mai mare la bufetul din sat.
Statul roman da bani pentru copii. Putin, insuficient, umilitor. Dar problema cea mare este ca banii NU AJUNG LA COPII, in foarte multe cazuri.
Nu ar trebui ca parintele sa justifice prin bonuri ca a folosit acei bani pentru copil? Daca si numai 5% dintre ei ajung la birt, nu este in regula.
Si, la final, inca o propozitie simpla. Si LOGICĂ:
De ce nu se dau bonuri , in loc de alocatie? Bonuri cu care se pot cumpara numai produse pentru copii: alimentare, haine, rechizite?
Asa am avea siguranta ca banii au ajuns unde trebuie.
Putini, multi… macar nu au ajuns intr-o sticla.
Doar, asta e SCOPUL, nu?
PS: Pentru copilul din fotografie: tare mult mi-as dori sa fi avut cetatenie canadiana sau norvegiana. Statului roman nu ii pasa de tine.
