În după amiaza zilei de joi, un tânăr din județul Argeș și-a pierdut viața într-un tragic accident de circulație, petrecut pe DN6, la ieşire din oraşul Strehaia spre municipiul Drobeta Turnu Severin.
Așa cum relatează colegii de la Adevarul.ro, în accident au fost implicate o autoutilitară și un autotren. Adrian Stănescu, tânărul din comuna Bradu, se afla la volanul autoutilitarei în momentul în care a pătruns într-o curbă pe contrasens și a fost lovit de un autotren:
„La locul evenimentului, au fost mobilizaţi 11 pompieri militari cu două autospeciale cu apă şi spumă, cu modul de descarcerare şi o ambulanţă SMURD. Pompierii au acţionat pentru descarcerarea şoferului autoutilitarei, concomitent cu asigurarea măsurilor de apărare împotriva incendiilor. După acordarea primului ajutor de către paramedici, victima a fost transportată în stare de inconştienţă spre Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean din Drobeta Turnu Severin. În drum spre spital, victima a fost preluată de un echipaj al Serviciului Judeţean de Ambulanţă, dar a intrat în stop cardio-respirator, nu a răspuns manevrelor de resuscitare fiind declarată decedată.”, relatează Adevărul.ro.
Băiatul decedat călătoarea foarte mult, ca șofer, postând de-a lungul timpului numeroase imagini și mesaje din timpul curselor, fie din locații îndepărtate, fie din peripeții pe vreme rea.
Pe conturile de socializare al tânărului decedat, Adrian Stănescu, au început deja să curgă mesajele îndoliate ale prietenilor și ale cunoscuților:
„Doamneee, copilule ai plecat în cer prea devreme! Dumnezeu sa te odihnească și să îți primească sufletul în grădina lui.”
„Dumnezeu te-a luat prea devreme om bun, om deosebit și coleg drag, să te odihești în pace și să ai drumuri presărate cu flori pe acolo pe unde vei merge.
„Nu pot sa cred! Nu pot crede! Tu prietenul meu bun! Prietenul nostru bun! Omul plin de viață! Cel care ne asculta pe toți, tu având inima frântă de probleme! Doamne de ce ne iei fiintele dragi ! Unde era el, era și soare, și zâmbet ! Tu fratele nostru …prietenul nostru … Dumnezeu să te ierte ! Te iubim și ne vom revedea cândva …bunul meu prieten ! Fără cuvinte !”
Extrem de marcant în această poveste, este că, recent, în data de 16 iunie, tânărul postase următorul mesaj care la momentul respectiv s-a dorit a fi haios: „Când mor, mi-ar plăcea să fie joi. Aș strica tuturor weekend-ul.”
Din nefericire, se pare că moartea nu a gustat gluma, iar ieri Adrian a plecat dintre cei dragi: „Tu întotdeauna te-ai ținut de promisiuni, dar acum ai exagerat … Dumnezeu sa te odihnească!”, i-a scris un prieten îndurerat la postarea respectivă.
Un alt mesaj postat de tanar acum o lună s-a împlinit în cea mai tragică nota: „Vara asta schimb povestea!”