La doi ani după ce a fost reţinut de DNA în urma unui flagrant şi acuzat de trafic de influenţă (a pretins bani şi un telefon mobil în schimbul promisiunii că va interveni pe lângă procurori din DIICOT pentru soluţionarea favorabilă a unui dosar), procurorul Ştefan Crişu, de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, argeşean de origine, a fost condamnat la trei ani de închisoare cu suspendare pe un termen de încercare de patru ani de Curtea de Apel Bucureşti pentru comiterea infracţiunii de trafic de influenţă. Totodată, împricinatul a fost obligat şi la efectuarea a 120 de zile de muncă în folosul comunităţii în cadrul Fundaţiei pentru Promovarea Sancţiunilor Comunitare Bucureşti sau ADP Sector 3. În acelaşi dosar a mai fost condamnat şi Remus Nedelcu, cunoscut de-al lui Ştefan Crişu, la o pedeapsă de doi ani închisoare tot cu suspendare. Decizia nu e definitivă şi poate fi atacată cu apel la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.