O persoană a murit şi alte șapte au fost rănite, joi dimineaţă, după ce un bărbat în vârstă de 22 de ani a intrat cu maşina într-un grup de oameni aflaţi în curtea unei societăţi comerciale din comuna argeşeană Bascov. Şoferul vinovat este coleg cu răniţii, poliţiştii făcând cercetări pentru a stabili motivele pentru care bărbatul a făcut acest gest: teribilism sau act intenționat?
Un mort şi şapte răniţi – e bilanţul accidentului cumplit care a avut loc, dimineaţă, lângă Piteşti, în curtea unei fabrici – Leoni. Un şofer, angajat în uzină, a intrat cu maşina în grupul de oameni. Nu intenţionat, după cum le-a spus poliţiştilor tânărul de 22 de ani, care şi-a recunoscut vina.
Șoferul este audiat la această oră de polițiști. Are dosar penal pentru omor din culpă și pentru vătămare din culpă. Dacă se va dovedi că gestul a fost intenționat, încadrarea va fi schimbată.
Potrivit martorilor, tânărul este extrem de afectat și a plâns în fața polițiștilor. Se pare, totuși, că gestul nu a fost intenționat, ci ar fi vorba despre lipsa de experiență în a șofat și stăpânirea unei mașini de putere. Mașina nu era nouă, iar tânărul se pare că a vrut să facă drifturi ca să impresioneze nişte tinere, a pierdut controlul volanului şi a intrat în mulţime.
Primul apel la 112 a venit în jurul orei 9:30.
Sunt informații că tânărul ar fi fost concediat în această dimineață de la societatea comercială respectivă. Ar fi luat mașina BMW din parcare și ar fi intrat în curte, trecând de un gard și îndreptându-se către o zonă de mese, unde mai mulți angajați mâncau.
Femeia care a murit are cetățenie sârbă. De asemenea, trei dintre răniți sunt de cetățenie sârbă. Ei veniseră la fabrică pentru un stagiu de formare profesională.
Potrivit SMURD, șapte persoane ar fi rănite în total.
Fabrica Leoni, de componente auto, este privată și este situată în zona de centură a municipiului Pitești.
Prefectul județului, Emilian Dragnea, a declarat că din primele informații, se pare că este vorba despre o acțiune teribilistă a unui tânăr aflat la volanul unei mașini de putere. „Nu avem o certitudine”, a subliniat prefectul.