Alin Giani Martin, infirmier la Direcţiei Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Argeş, este acuzat că a agresat fizic şi verbal trei copii instituţionalizaţi, cu vârste cuprinse între 9 şi 14 ani. Doi dintre ei ar fi fost loviţi la începutul anului 2016, după ce, anterior, un alt copil fusese supus aceloraşi tratamente de către angajatul căminului.
“Anul trecut, în ianuarie, am fost sesizaţi de către doi copii că ar fi fost abuzaţi de acest infirmier salariat. S-a constituit o comisie de anchetă disciplinară care a propus sancţionrea cu 5% pe două luni. L-am îndepărtat din centru, pentru că avem o procedură foarte precisă. Nu mai are voie să lucreze cu copiii. Este la un centru de adulţi şi am sesizat organele de cercetare penală. Copiii au declarat că au fost agresaţi. El a recunoscut doar parţial că i-a luat de urechi şi i-a certat. Probabil că Poliţia, sub supravegherea Parchetului, a făcut cercetări care au dus la trimiterea lui în judecată, dar noi nu am primit nimic oficial, ca să vedem în ce fază este acest dosar”, a declarat, Adrian Macovei, directorul DGASPC Argeș.
Bărbatul este cercetat pentru trei infracţiuni de purtare abuzivă, iar dosarul a ajuns pe rolul Judecătoriei Piteşti.
S: Adevarul