Medicul ginecolog Georgeta Drăgoi, acuzată de malpraxis de trei ori în ultimii zece ani, a dat în judecată Colegiul Medicilor Argeș, cerând anularea și suspendarea actelor de control și contestând votul de blam pe care colegii i l-au acordat. Controversatul ginecolog are în „palmares” şi o condamnare la un an de închisoare cu suspendare.

În noiembrie 2012, Maternitatea Călineşti era zguduită de un uriaş scandal, după ce un cuplu a acuzat-o pe Georgeta Drăgoi că le-a omorât copilul. Cristina Drăguţescu, o tânără din Mioveni, a învinuit-o pe doctoriţa Drăgoi de moartea pruncului ei, după ce aceasta a obligat-o pe tânăra mamă să nască natural, deşi copilul avea peste 4 kg, ceea ce ar fi provocat leziuni fatale bebeluşului. Anul următor, Comisia de Disciplină din cadrul Colegiului Medicilor a stabilit, în urma anchetei întreprinse, că medicul ginecolog se face vinovat de moartea copilului. Deşi rezultatele autopsiei au indicat-o pe doctoriţa Drăgoi ca fiind cea care, prin decizii medicale eronate, a provocat decesul bebeluşului, singura sancţiune a constat într-un vot de blam, putând profesa în continuare, deoarece dreptul de practică poate fi suspendat doar de instanţă. La mai bine de patru ani de la tragedie, Georgeta Drăgoi s-a trezit că vrea anularea votului de blam, înaintând în instanţă acţiune împotriva Colegiului Medicilor. Conform legislației în vigoare cu privire la malpraxis, votul de blam presupune că medicul astfel sancționat nu are voie să dețină funcții de conducere, nu are voie să profeseze în afara țării, iar la prima abatere disciplinară i se poate ridica dreptul de liberă practică.

Acuzată de ucidere din culpă

Președintele Colegiului Medicilor Argeș, Valentin Bănică, spune că nu știa de acțiunea în instanță depusă recent împotriva instituției pe care o conduce. „Doamna doctor a ales această acțiune ca să anuleze votul de blam, pentru că la ultima sesizare în ceea ce o privește a fost sancționată din partea Colegiului Medicilor Argeș. Dânsa a avut de-a lungul timpului mai multe sesizări pentru malpraxis, însă la această sesizare doamna doctor a avut numai vot de blam. Cel mai probabil a ales această cale, pentru că așa cere procedura, dar este la pensie, astfel că această măsură a Colegiului Medicilor nu o va afecta. Din cât cunosc, lucrează în privat acum în timpul liber. Votul de blam dat de Colegiul Medicilor Argeș a fost susținut și de colegii din Colegiul Național, poate de aceea a ales să conteste în instanță. Noi vom prezenta instanței documentele în baza cărora a fost emisă această sancțiune”, a precizat Valentin Bănică. Primul termen al procesului se va desfăşura pe 13 februarie, la Tribunalul Argeş. În paralel, doctoriţa Drăgoi trebuie să răspundă la rândul ei în faţa instanţei în procesul penal deschis pe acest caz, în care este acuzată de ucidere din culpă.
Medicul ginecolog care profesa la Călinești a mai fost acuzată de două ori de malpraxis, iar într-unul din cazuri, în 2007, a și fost condamnată la închisoare un an cu suspendare, după ce a uitat în abdomenul unei paciente două pansamente. La începutul anului trecut, au apărut noi acuzaţii din partea altor părinţi, aceştia susţinând că bebeluşul lor s-ar fi născut mort din cauza medicului, mama afirmând că în momentul în care a ajuns la spital copilul.

(Sursa: Saptamanalul Ancheta)

LASA COMENTARIU