Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) a anunţat marţi că a demarat, începând de duminică, 5 februarie, „Operaţiunea Scut”, prin care încearcă eliminarea contrabandei cu ţigări de la frontierele României cu statele din afara Uniunii Europene.

“Începând cu data de 5 februarie 2017 s-au intensificat controalele la frontieră, controalele în trafic, pieţe, târguri şi oboare, în vederea eliminării ţigaretelor provenite din trafic ilicit. Principalele pârghii de control, pe lângă intensificarea controlului la frontieră, vor fi controalele cu echipe canine şi controalele efectuate de echipele mobile ale Directiei Generale a Vămilor din cadrul ANAF, reactivate în luna ianuarie 2017”, se arată într-un comunicat al ANAF.

În cadrul acestei operaţiuni, vor fi implicate Direcţia Generală a Vămilor, Direcţia Generală Antifraudă Fiscală şi Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră.

La finalizarea “Operaţiunii Scut 2017”, ANAF va face publice rezultatele.

Piaţa neagră a ţigaretelor a înregistrat în 2016 un nivel mediu de 16,8% din piaţa totală, în creştere faţă de nivelul de 16% din 2015, în condiţiile în care aproape jumătate din piaţă este ilegală în regiunea de nord-est a României.

Procentul din 2016 reprezintă cel mai ridicat nivel mediu anual din 2011 până în prezent, în 2010 nivelul fiind de 27,4%, conform unui studiu publicat de compania de cercetare Novel Research şi finanţat de companii din industria tutunului.

În 2016, statul a pierdut circa 672 milioane de euro din cauza contrabandei cu ţigarete, arată estimările oficiale.

news.ro

LASA COMENTARIU